Drumeţii
Din Sinaia poți pleca în explorarea Munților Bucegi pe mai multe trasee.
Trasee montane practicabile din Sinaia tot timpul anului cu echipament adecvat:
- Sinaia - Cota 1400 - fosta Cabană Vf. Cu Dor - Cabana Valea Dorului – Şaua Lăptici – Cabana Padina (marcaj bandă roşie, durată 5 ½ - 6 ore);
- Fosta Cabană Vf. cu Dor – Cabana Valea Dorului – Blana – Cabana Zănoaga (marcaj cruce galbenă, durată 2 – 2 ½ ore)
Traseele montane practicabile din Sinaia doar vara sunt:
- Fosta Cabană Vf. Cu Dor – Cota 2000 – Cabana Piatra Arsă – Cabana Babele – Cabana Vf. Omu (marcaj bandă galbenă, durată 8-9 ore),
- Fosta Cabană Vf. Cu Dor – Şaua Călugărului (marcaj Bandă roşie, durată ½ - ¾ ore),
- Sinaia – Poiana Stânei – Piciorul Pietrei Arse – Cabana Piatra Arsă – Hotel Peştera (marcaj bandă albastră, durată 6-7 ore),
- Ţintarul Hoţilor – Colţii lui Barbeş – Lacurile Vânturiş – Cabana Valea Dorului (marcaj punct roşu, durată 2-3 ore).