Regina vacanţelor tale 

Muzeul Constantin şi Ion Stere

Muzeul Memorial Constantin şi Ion Stere este organizat în fostul conac al familiei unde a locuit şi creat patriotul basarabean, important militant pentru realizarea Marii Uniri, care şi-a pus amprenta inconfundabilă pe viaţa politică românească dintre anii 1892-1936.

 

Muzeul reconstituie universul spiritual şi cel domestic al familiei Stere. Aici puteţi găsi: cărţi şi caiete, registre şi fotografii, pagini scrise de mână sau dactilografiate, cărţi poştale şi tablouri, icoane şi bibelouri, vase şi accesorii vestimentare, mobilier şi ustensile de scris, toate sunt ordonate întocmai, pentru a servi privitorului în aşa fel încât să-i inducă acea stare de curiozitate, cultural-afectivă, care să-l întoarcă în timp şi să-l apropie de marele cărturar. La parter se află holul de primire, salonul, sufrageria şi casa scării; la etajul I s-a reconstituit dormitorul mare şi dormitorul Silviei, biroul de lucru, cu biblioteca; în mansardă vor fi amenajate birourile funcţionale ale Fundaţiei „Constantin Stere” şi o sală multifuncţională, pentru organizarea unor expoziţii temporare, audiţii şi vizionări de filme, întâlniri şi dezbateri.

 

Adresa: Parcul Memorial ”Constantin Stere” Bucov, D.N. 1B, km. 11 +535

Tel: 0244.344.040

E-mail: muzeul_c.stere@yahoo.ro 

Website: www.histmuseumph.ro 

 

Program: de marti pana duminica, intre orele 9:00-17:00

 

Tarife vizitare: 

  • Adult 8 Lei,
  • Grup 4 Lei/persoana

 

Adresa: Parcul Memorial ”Constantin Stere” Bucov, Prahova (Pentru a vedea unde se afla intra aici.)

 

 

Hartă Ploiești

Newsletter
Unitatiti de cazare:
Localitate:
Tip cazare :
Clasificare :
Restaurante:
Localitate:
Restaurant cu specific :
Club / Pub / Cafenea:
Localitate:
Tip locatie:
Evenimente:
Localitate:
Tip:
Perioada:
Download