Regina vacanţelor tale 

Muzeul Memorial Nichita Stănescu

Muzeul Memorial Nichita Stănescu prezintă „fenomenul Nichita” în spaţiul în care s-a născut, a copilărit şi s-a format ca om şi ca poet.

Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” Ploiești, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, a fost inaugurat pe 13 decembrie 2002, în casa în care poetul și-a petrecut copilăria și adolescența. Expoziția permanentă recreează spațiul unde Îngerul Blod s-a format ca om și poet: dormitorul, biroul, sufrageria şi bucătăria, cu obiecte și piese de mobilier care au aparținut familiei Stănescu. Exponatele din camera documentară şi bibliotecă prezintă personalitatea lui Nichita şi locul său în contextul literaturii române şi universale: cărţi cu dedicaţii, autografe, premiile care i-au recunoscut valoarea ca poet naţional și internațional, fotografii, opere postume, diverse obiecte personale.

 

Sunt expuse opera antumă a poetului (cărţi cu dedicaţii, autografe oferite familiei şi prietenilor), premiile care i-au recunoscut valoarea ca poet naţional (diplome oferite de Uniunea Scriitorilor din România şi de Academia Română) şi internaţional (Premiul pentru cel mai tânăr poet - Struga 1965, Brevetul şi Medalia Gottfried von Herder -1976, Marele Premiu "Cununa de aur" a serilor de poezie de la Struga - 1982). Manuscrise inedite (poezia "Quadriga", prima recunoaştere internaţională a poetului -1965), documente originale (extrasul din Registrul Stării Civile pentru născuţi pe anul 1933, legitimaţia de şef de rubrică la "Gazeta Literară" - 1957), fotografii, documente evocatoare ale activităţii de numismat (Diploma de Onoare a Societăţii de numismatică, medalii), opera postuma a poetului şi diverse obiecte personale completează imaginea omului şi poetului.

 

Corpul B al muzeului, adăposteşte o cameră multifuncţională destinată manifestărilor cu public: colocvii, dezbateri, proiecţii de filme, expoziţii temporare.

 

Adresa: Ploieşti, Str. Nichita Stănescu, nr. 1, jud. Prahova (Pentru a vedea unde se afla intra aici.)

Tel: 0344.100.768

E-mail: muzeul.nichitastanescu@yahoo.uk

Website: www.histmuseumph.ro 

 

Program: marți - duminică, între orele 9:00-17:00

 

Tarife vizitare: 

  • adulți - 8 lei,
  • copii, elevi, studenți- 2 lei,
  • pensionari, eroi ai revoluției - 4 lei
  • ghidaj - 5 lei/ oră - la solicitarea vizitatorilor individuali, gratuit - pentru minim 10 vizitatori

Hartă Ploiești

Newsletter
Unitatiti de cazare:
Localitate:
Tip cazare :
Clasificare :
Restaurante:
Localitate:
Restaurant cu specific :
Club / Pub / Cafenea:
Localitate:
Tip locatie:
Evenimente:
Localitate:
Tip:
Perioada:
Download