Biserica Domnească
Biserica Domnească, zidită din piatră de carieră, este o copie redusă a Mănăstirii Horezu, prin arhitectura, dotările interioare şi vechimea sa, intrând în rândul monumentelor remarcabile ale oraşului. Este o biserică ortodoxă , construită în anul 1889. Ctitorie a regelui Carol I şi a reginei Elisabeta, pictaţi în mărime naturală în pronaos. În formă de cruce cu două turle de forme diferie, a fost ridicată de constructori italieni conduşi de Pietro Dreossi. Mobilierul este din stejar masiv, iar catapeteasma, considerată a fi cea mai frumoasă din România, a fost lucrată la Viena. Icoanele originale păstrate, sunt pictate de Gheorghe Tătărăscu şi ucenicii săi. Pictura originaăa din altar are acelaşi autor ca şi la Mănăstirea Sinaia - Agnes Exner.
Adresa: Bulevardul Libertății, Bușteni, Prahova (Pentru a vedea unde se afla intra aici.)