Mănăstirea Brebu
Mănăstirea Brebu datează din anul 1640, fiind una dintre cele mai importante ctitorii din vremea domniei lui Matei Basarab (1632-1654). Biserica domnească, cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil este considerată unicat în Ţara Românească. A avut statut de mănăstire până în anul 1863, când are loc secularizarea averilor mănăstireşti. Transformată în biserică de mir, chiliile s-au ruinat, iar casa domnească a intrat în administraţia Eforiei Spitalelor Civile, devenind, pe rând, sanatoriu, preventoriu, azil de bătrâni. Între 1957 şi 1959 monumentul istoric a fost readus la forma sa iniţială prin lucrări de restaurare. În prezent se fac demersuri pentru recăpătarea statutului de mănăstire.
Adresa: Com. Brebu, Prahova (Pentru a vedea unde se afla intra aici.)